Persoanele cu grupa de sânge AB ar putea prezenta un risc mai crescut de a suferi de probleme cognitive la bătrânețe, sugerează un studiu al cercetătorilor americani, potrivit bbc.co.uk.
Aproximativ 4% din populația lumii are grupa de sânge AB, iar un studiu al cercetătorilor americani sugerează că ar putea exista o legătură între această grupă sangvină rară și instalarea, în a doua parte a vieții, a tulburărilor cognitive, comparativ cu celelalte grupe de sânge.
Studiul a fost publicat în revista Neurology și pleacă de la alte cercetări anterioare, care au arătat o legătură între grupa sangvină și riscul de maladii cardiace.
O echipă condusă de profesorul Mary Cushman, de la Colegiul de medicină de la Universitatea din Vermont, Burlington, a analizat informații despre aproximativ 30.000 de persoane cu vârsta de peste 45 de ani, din Statele Unite. Experții au identificat 495 de persoane în cazul cărora au apărut probleme în gândire și pierderi de memorie – tulburări cognitive – în timpul celor trei ani cât a durat studiul.
Persoanele cu probleme au fost comparate cu alți 587 de voluntari care nu prezentau tulburări cognitive.
Dintre cei 495 de voluntari cu probleme de memorie, 6% aveau grupa sangvină AB, procent mai mare decât valoarea de 4% din populația generală. Voluntarii cu grupa AB au prezentat un risc cu 82% mai mare de a avea dificultăți de memorie, limbaj și atenție, ce pot fi un semnal referitor la instalarea demenței. Totuși, cercetarea nu a investigat riscul de apariție al acestei maladii.
Studiul american susține ideea că a avea o anumită grupă de sânge, cum ar fi O, presupune un risc mai scăzut în ce privește bolile cardiovasculare, lucru care oferă o mai bună protecție a creierului.
„Studiul nostru cercetează legătura dintre grupa de sânge si tulburările cognitive, dar alte cercetări au arătat că factori precum hipertensiunea arterială, colesterolul mărit și diabetul cresc șansele de apariție a tulburărilor cognitive și a demenței”, a spus Cushman. „Grupa sangvină are legătură și cu alte probleme vasculare, cum ar fi atacul vascular cerebral, deci descoperirile noastre arată o legătură între problemele vasculare și sănătatea creierului. Este nevoie de mai multe cercetări pentru confirmarea acestor rezultate”, a declarat cercetătoarea.
Într-un comentariu separat, referitor la studiul menționat, profesorul Simon Ridley, șef al departamentului de cercetare de la Alzheimer’s Research UK, o organizație din Marea Britanie, a spus că studiul nu investighează riscul de instalare a demenței și că este mult prea devreme pentru a spune cu siguranță că grupa de sânge AB ar putea avea legătură cu un risc crescut al acestei tulburări.
„Dovezile actuale sugerează că, pentru a avea un creier sănătos, este indicată o dietă echilibrată, stoparea fumatului și exerciții fizice practicate regulat”, a spus Simon Ridley.